Marele conducator sovietic, Iosif Vissarionovici Djugasvili sau Stalin (Otel) asa cum i-a placut sa fie cunoscut, este subiectul maratonului cinematografic din 1992 al regizorului Ivan Passer.
Pornindu-si existenta dintr-o familie modesta – tatal cizmar si mama taranca – Stalin (Robert Duvall) isi creeaza o ascensiune politica si umana dincolo de limitele autoimpuse de mintea umana.
“Uriasul” cinematografic de aproape trei ore ofera o abordare complexa pentru un personaj istoric asemenea.
Duvall imbina brutalitatea si fermitatea monstrului Stalin cu un romantism creat doar de femeile rusnace.
Filmul este o uluitoare fresca a inceputului comunismului sovietic, a stalinismului – asa cum a fost cunoscuta politica lui Stalin – si a ce au insemnat masinatiunile din conducerea sovietica, in principal lupta pentru putere dintre Stalin si Lev Trotki, dar si un abil tablou al naturii umane fata cu puterea.
Exponent al violentei si fermitatii dusa pana la brutalitate, Stalin sta si astazi sinonim pentru crime in masa, deportari, meschinarii impotriva propriului popor, infometare, batai si teroare ca stare de fapt.
Pelicula este atenta la a schita viata personala a liderului sovietic absolut si felul in care aceasta se intalnea cu omul politic.
Fara exagerari inutile, cu o constructie valida a actiunii pentru un climax absolut, “Stalin” este un film care agita spiritul, indiferent de parerile fata de liderul sovietic.
Asadar, Robert Duvall retrezeste fiinta brutalitatii si cruzimii umane intr-un rol exceptional, emanatie de forta fizica si mintala brute. Un rol premiat cu un Glob de Aur in 1993 pentru Cel mai bun actor intr-o mini-serie TV; “Stalin” a mai primit alte doua Globuri de Aur: Maximilian Schell pentru rolul lui Lenin si Joan Plowright in rolul Olgai, soacra lui Stalin; de asemenea, filmul a fost nominalizat pentru un al patru-lea Glob de Aur pentru Cea mai buna mini-serie TV. Toate in 1993.
Ca orice regizor sclipitor, Ivan Passer se asigura ca psihicul va memora pe veci cel putin una din scenele creatiei; in cazul meu, varful emotional este atins cand Stalin urca scarile palatului si, simultan, umbra sa inghite tot cadrul. Eficienta maxima in miminum de secunde.
Nu exista imagine geniala fara un sunet pe masura, iar “Stalin” are asigurata o coloana sonora pe alocuri infricosatoare, special dedicata eului de Otel al celui desemnat de revista TIME “Omul anului” de doua ori, in 1939 si 1942 (premiu despre care revista TIME spune ca “este acordat de editori persoanei/persoanelor care au afectat stirile si vietile noastre in bine sau in rau.”)
Stalin – cine a fost la inceput: omul sau monstrul?
