Pictorii romani inca agata tablouri pe peretii expozitiilor internationale. Chiar daca Luchian si Grigoresu nu mai traiesc astazi, mostenirea lor nu a fost uitata si a fost dusa mai departe. Printre romanii de care suntem mandri, se numara si Mihai Serbanescu care a participat la expozitii in numeroase orase ca New York si Venetia, iar lucrarile sale au ajuns in muzee si colectii particulare in Japonia, Groenlanda si Tibet.
Cristina Noveanu: Credeti ca difera “gustul” publicului?
Mihai Serbanescu: Daca exista public iubitor de arte vizuale la New York, Tirgoviste, Tokio, Poplaca, Malu cu Flori sau Paris, el ramane iubitor de arta si se bucura de limbajul plastic (daca e vorba de arta plastica) oriunde ar fi in lume.
Cristina Noveanu: Din punctul dumneavoastra de vedere cui credeti ca se adreseaza arta plastica?
Mihai Serbanescu: Culmea numai omului, dar la fel de curios este si faptul ca Dumnezeu ne vorbeste si din punct de vedere plastic prin culoarea florilor, prin volumul si modelarea copacilor, prin culoarea pietrelor, prin culoarea pusa pe fiecare fiinta miscatoare (pasari, animale). Cu alte cuvinte Dumnezeu s-a jucat cu limbajul plastic de la regnul mineral pana la om. As avea curajul sa spun ca este vorba de cele vazute dar sunt convins ca exista culoare, lumina si limbaj plastic si-n cele nevazute.
Cristina Noveanu: Lucrati ca profesor atat la Scoala de Arte „Octav Enigarescu” cat si la Liceul de Arte „Balasa Doamna” din orasul natal, dar ma adresez pictorului si nu pedagogului Mihai Serbanescu.
Credeti ca artistul are rolul de a educa publicul?
Mihai Serbanescu: Asa cum preotul educa din punct de vedere religios, asa cum medicul are rolul de a atentiona pacientul, asa cum politistul controleaza daca nu cumva s-a incalcat legea, asa si cel care isi „topeste” oasele pe plan artistic are menirea de a impartasi si de a deschide ferestrele mintii celor ce au deschidere spre perceptia artelor vizuale.
Cristina Noveanu: Am observat ca abordati orice tema, mergand de la compozitie la portret si de la peisaj la happening. Curiozitatea sau curajul v-au determinat sa abordati o varietate atat de mare de teme?
Mihai Serbanescu: S-ar putea sa fi uitat un element: nebunia. Dar nu nebunia patologica, ci a cercetatorului in domeniul artelor vizuale. In pictura poti fi executant sau poti fi cercetator. Executantul executa, greseste putin, merge pe un drum batatorit, pe cand cercetatorul poate gresi, experimenteza, poate fi injurat, comentat, dar el poate gasi noi mijloace de exprimare. Majoritatea scolilor au carti scrise dupa spiritul celor ce au cercetat, nu al celor care au batut acelasi drum (daca vreti, au batut pas de front in sunet de fanfara).
Cristina Noveanu: Iubind fantasticul lui Mircea Eliade ati pornit de la nuvela sa „Ghicitorul in pietre” si ati dezvoltat un intreg ciclu intitulat „Spiritul pietrelor”. Ati continuat cu studiul pietrei in „Spiritul Bucovinei” si ati gasit si indragit lemnul in „Spiritul Muntilor Apuseni” si l-ati facut sa vibreze in Stupca lui Ciprian Porumbescu. Gardurile dvs. sunt vorbarete, vesele, vii. Aveti materiale vorbitoare in subiectele asupra carora v-ati oprit. Materialele alese in lucrarile dvs. Au legatura cu starile de spirit avute sau cu etapele vietii?
Mihai Serbanescu: Este o impletire intre starile de spirit, etapele vietii si locurile unde Dumnezeu cateodata mi-a facut bucuria de a ma trimite. Si apropo de pietre, cred ca sunt printre putinii tirgovisteni, romani, europeni care mai am un pic si voi dormi pe presul de afara, in casa stand un maldar de frumoase pietre cu forme ce nu pot fi explicate, ci doar vazute. Poate vor fi vazute in urmatoarele expozitii.
Cristina Noveanu: Privindu-va lucrarile am remarcat modificari cromatice, treceri de la piatra la lemn, cum spuneam, asocierea texturilor, combinarea realului cu fantasticul. Credeti in „muze” sau totul vine din interior? Cine sau ce va inspira?
Mihai Serbanescu: De cele mai multe ori natura. Alteori pot porni de la o idee si timpul cristalizeaza formele sau culorile ce se desfasoara pe suprafata panzei.
Cristina Noveanu: Consider ca arta in genere si cea vizuala in special deschide publicului o usa spre o alta lume, spre visare, spre frumos. Artele vizuale ne fac „altfel”, ne ajuta sa ne „impingem” limitele, ne ofera perspective la care (poate) nu ne-am gandit, ne invata sa ne depasim granitele imaginarului. Ca artist aveti linie directa cu natura, cu dumnezeirea si transpuneti pe suport material ceva din spiritul si din personalitatea dvs. Credeti ca arta plastica va face altfel?
Mihai Serbanescu: Si la o frunza, daca te uiti si esti atent la ea, iti modifici starea. Dar o forma de limbaj cum este limbajul plastic?
Cristina Noveanu: Va considerati altfel decat neinitiatii in acest domeniu?
Mihai Serbanescu: Atat initiatul cat si analfabetul in domeniul artei plastice poate fi blocat la minte si la suflet, inlemnit, impietrit cum nici piatra nu e, cum la fel de bine si unul si celalalt poate sa fie receptiv la culoare, la forma. Daca am urmari publicul ce intra intro galerie de arta sau intrun muzeu ne-am da seama ca cei mai multi sunt iubitori de arta si nu initiati. Ar trebui sa facem deosebirea intre iubitor de arta si executant, adica pictor, grafician, sculptor. Poate acolo sa fie o mica diferenta de perceptie si de simtire a celor ce ne inconjoara si a artelor vizuale. Fenomenul sta cam cum priveste un sportiv de performanta cu musculatura bine dezvoltata un alt sportiv si cum priveste doar un iubitor al sportului un sportiv. Unul isi da seama de efortul imens, celalalt aplauda doar spectacolul de moment. Cam aici este singura deosebire intre practician, cel care poate lucra saptamani sau luni la o pictura si iubitorul de arta pe care nu-l intereseaza decat pictura, bucuria lucrarii pe care o admira. Cu alte cuvinte, unul poate citi si imensul efort de studiu de luni, de ani de zile, de care iubitorul de arta aproape ca nu este interesat.
Cristina Noveanu: Exista din ce in ce mai multe librarii virtuale, prietenii virtuale, vieti virtuale probabil, inclusiv revista in care va aparea materialul este una on-line, deci virtuala. Desigur exista si galerii virtuale. Le considerati o solutie pentru piata de arta, pentru viata artistica in genere? Care-i opinia dvs referiror la galeriile clasice vs. Galeriile virtuale?
Intreb asta in special pentrut ca in Targoviste, desi este capitala de judet, nu exista nici o galerie de arta…
Mihai Serbanescu: Spre documentare, da. Dar sa facem deosebire intre text si imaginea pictata. Eu daca spun cuvantul mama si ne uitam pe ecranul monitorului nu avem nevoie de alte date de traducere. Acum sa luam in consideratie ca eu am desenat portretul mamei. Nimeni nu o sa stie ca acel portret poate sa fie cat un timbru sau cat o palma sau un metru pe un metru sau 2 metri pe 1,50 metri. Pe ecranul la care privim lucrarea nu stii niciodata cat este de mare si culoarea este de cele mai multe ori alta decat in realitate. Vedeti care este unul din zecile de neajunsuri ale galeriilor virtuale? Va mai pot spune ca unul dintre marii dirijori ai nostri, Sergiu Celibidache, spunea ca adevarata muzica o poti asculta doar in salile de concert sau acolo unde este „in direct”, live. Asta nu inseamna ca noi nu ascultam muzica dar trebuie sa spunem ca este o mare diferenta in a privi o lucrare de pictura in lumina calculatorului si in lumina pe care ea o transmite fata in fata. Dar as da un exmplu foarte simplu. Gustati un mar din copac si va rog sa imi spuneti gustul unui mar virtual. Asta inseamna ca nu orice prezentare virtuala este si satisfacatoare. Iata doar o mica parte din limitele virtualului.
Cat priveste lipsa unei galerii de arta in Tirgoviste va pun imaginatia in miscare si va spun ca in Tirgoviste sunt mai multe partide politice. Toate au sedii de partid. Unele au chiar mai multe sedii. Ce ar fi ca unul din aceste partide sa fie lipsit de sediul sau de sediile pe care le are. Dar ce ar fi ca o echipa performanta de fotbal, de baschet sau de atletism sa nu aiba teren pe care sa-si desfasoare activitatea. Tirgoviste se bucura de o Scoala performanta de arte „Octav Enigarescu”, de un liceu de arta recunoscut pe plan european, pana deunazi si de o Facultate de arta, profil Restaurare, de multi studenti la facultati cu profil artistic, de artisti invitati atat in tara cat si in strainatate si cu toate astea, munca lor nu poate fi gustata, apreciata sau comentata de publicul targovistean. Nu vi se pare ciudat ca in judetul unde s-a nascut Nicolae Grigorescu, pe unde au trecut mari artisti si as spune doar un nume, Gheorghe Petrascu, sa nu avem o galerie de arta? Culmea este ca acolo unde era o frumoasa galerie de arta, acum este sediul unui partid. Si o sa va spun ca atunci cand lucrarile de arte plastica vor vorbi generatiilor, partidul s-ar putea sa fi apus de mult. S-ar putea ca timpul sa faca o dreptate pe care mintile oamenilor sunt prea departe sa o faca contemporanilor.
Cristina Noveanu: Stiu ca nu ati facut rabat de la bunul simt, de la simtul masurii intr-o lume agitata, exacerbata, in care lupta pentru supravietuire devine din ce in ce mai acerba. Ce va bucura? Ce va ajuta sa mergeti mai departe? Ce va „incarca” bateriile sa puteti continua proiecte atat de variate: profesor la Scoala de Arte si la un Liceu de Arte, proiectul de suflet „Calea luminii”, tabere de creatie, pictura?
Mihai Serbanescu: La Scoala de Arte ”Octav Enigarescu” vin copii intre 6 – 7 ani si 60 de ani care ma uimesc cu talentul lor. La Liceul de Arte vad tineri cu un mare potential artistic. Sunt invitat verile in tabere de creatie cum ar fi Putna, o tabara de creatie organizata de Scoala de Arta Suceava, director dl. Petre Horvat, unde parca raiul a coborat pe pamant. La Sighisoara, o alta tabara de creatie organizata de Scoala de Arta din Targu Mures, director d-na Monica Dohotariu, reuseste sa adune artisti intr-un loc in care patina timpului are valoare de nestemata. Miile de oameni de pe bulevardul Carol I in saptamana patimilor, toate si multe altele la un loc ma fac sa merg mai departe.
Cristina Noveanu: La final, in cateva cuvinte, ce va caracterizeaza ca om si ca artist plastic?
Mihai Serbanescu: Faptul ca Dumnezeu mi-a dat minte sa ma bucur de pietre, de animale, de natura cred ca e cea mai mare zestre. Am vazut prea multi bogati ingandurati si cred ca marea bogatie e sa fii cu pace in suflet nu numai la zi de sarbatoare. Si toate presarate cu multa munca, pentru ca altfel nu poti rezista la toate anomaliile vietii. Efortul, de multe ori, poate fi terapeutic.
Repere biografice pentru cititorii revistei:
MIHAI SERBANESCU – absolvent al Academiei de Arte „Nicolae Grigorescu” (Bucuresti), sectia pictura, clasa prof. Vladimir Zamfirescu, absolvent al Scolii Populare de Arte Tirgoviste, clasa prof. Petre Marin Constantin, membru al U.A.P., Filiala Bucuresti, profesor la Scoala de Arte „Octav Enigarescu” din Tirgoviste, Clasa de Arta Moderna, profesor la Liceul de Arte „Balasa Doamna” Tirgoviste.
Participari la numeroase expozitii: New York, Venetia, Suedia, dar si la Bucuresti, Tirgoviste, Campulung, Braila.
Lucrari in muzee si colectii particulare: Romania, Japonia, Franta, Italia, Olanda, Germania, India, Mexic, Columbia, Groenlanda, China, Tibet etc.
Burse: S.U.A. (New York), Suedia, Italia (Venetia).
Distinctii: Medalia Meritul cultural in grad de cavaler clasa I, Titlul de excelenta al Mun. Tirgoviste conferit de Primaria Tirgoviste.
