Cred ca am stabilit pana in prezent ca sefii sunt asemeni institutiilor de stat: nu le vezi rostul in forma in care sunt, evident ar putea face lucrurile mult mai frumos si mai bine, nu rezolvam niciodata ce am vrea cu ei si sunt facuti ca sa ai un nume pe care sa-l pui la sfarsitul injuraturii. 😀
Dar sefii sunt o categorie generala cand biroul este populat de numeroase „personaje”. Asadar, exista cateva personaje individuale, cum ar fi expertii, neintelesii, artistii, stangacii si analistii. Pe ei ii gasesti de multe ori (sau te gasesc ei) in grupuri de cate…1. In acest fel se pot pune in evidenta, voit sau nu in cazul celor neindemanateci.
Si apoi mai sunt cuplurile care ne pipereaza zilele: cocalarul/golanul si printesa, misoginul si feminista, laudarosul si naivul, pupincuristul si superiorii, barbatul slab si femeia puternica. Acestia din urma pot apartine in acelasi timp uneia dintre categoriile individuale, insa cand isi gaseste „perechea potrivita” se transforma intr-un personaj mult mai apetisant.
Pentru a putea diseca mai bine aceste categorii, le vom discuta in postari/articole separate si voi pune accentul mai mult pe cupluri pentru ca au o „viata mai activa” si sunt mai amuzanti.
Asadar, voi incepe cu „golanul si printesa”.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu ma distrez teribil in legatura sau in preajma acestui cuplu de personaje. Mai mult, de fiecare data cand ii intalnesc imi amintesc o plimbare prin Cismigiu. Vara, cald, soare, umbra, barcute…ca-n parc. Ma plimbam cu o prietena si cum ne lalafaiam noi acolo intr-un subiect care ne placea clar am observat in fata noastra o fata care se pregatea sa intre intr-o toalea publica. Si pentru cei care nu au avut placerea sa le testeze inca am un singur sfat: FACETI IN TUFISURI! Revenind la domnisoara de mai devreme, ea se tot pregatea de ceva timp, deci am crezut ca stie ce o asteapta, pentru ca se inarmase cu servetele, un guler pe post de masca si ceva ce parea a fi curaj. Aceasta relatare este 100% reala si daca-mi amintesc cine era cu mine am si martori.
Cand a deschis usa toaletei a inceput sa tipe cat o tineau plamanii (iar noi sa radem cat ne-a tinut vezica): Oooooohhh Mmmmmmmyyyyy Gggggggggoooodddd. Am vrut sa-i spun ca sunt aproape sigura ca ala nu e Dumnezeu, dar nu m-am putut opri din ras in timp util.
Revenind pe plaiurile birourilor noastre, cele doua personaje le recunosti dupa cateva semne clare: ea se rujeaza si el ragaie, ea e preocupata mereu de tencuiala de pe fata el de insemnele cat mai mari ale brandurilor pe care le „consuma”, ea va tipa la prima panza de paianjen iarna pe balcon deschis iar el va accelera masina la semafor cat tine rosul sau cat de tine pe tine traversarea de mult.
Si cand sunt afara sau cu altii nu-i bai, dar in birou, cand ei ii e frica sa schimbe colile la imprimanta ca se taie in ele si el vine la birou sa ne povesteasca in detalii scarboase cum, cu cine, unde (…pana la marimea patofilor) a polenizat el cu o noapte inainte, nu poti decat sa te rogi sa nu fie fertili…
