Se plimba piezis pe strazile intunecate ale Iasului. Isi sufleca maneca stanga si isi priveste ceasul. Zece si ceva. Intotdeauna uita cat indica ora imediat ce isi indreapta gandurile sau privirea catre altceva. Isi scoate din buzunarul de la piept pachetul de tigari. Injura in gand cand remarca ca e ultima tigara. N-are bricheta. Alta injuratura. Opreste un necunoscut si rezolva problema. Nici un drum care sa-l poarte spre casa. O geaca de piele, camasa, o pereche de blugi decolorati, adidasi negri si-o esarfa maro de catifea. Imbracat sumar pentru vremea de-afara si manat de dorinta de a se refugia pentru cateva ore din propria-i existenta decide sa intre intr-un bar.
Paseste tacticos pe sub arcada de gresie, lespezi rosii scanteiaza ca niste foite de sange in spatele lui, trece de o poarta de fier forjat si patrude intr-o incapere potrivita ca marime cu muzica in surdina. Obosit, isi croieste drum printre mesele localului si se aseaza pe unul dintre cele trei scaune de la bar. Isi trage singur un meniu si asteapta cu barbia sprijinita in podul palmei pe barbatul din spatele barului.
– Ce pot sa iti aduc?
– O bautura tare pentru o zi lunga, te rog.
– Pare ca esti suparat prietene, si sunt convins ca nu esti constient ca primul lucru care se dizolva in alcool este demnitatea si respectul de sine. Te deranjeaza daca iti prepar ceva?
In spatele barului se desfasoara un mic spectacol. Cu maini iuti barbatul din spatele lui prepara o bautura usoara. Alege un suport de pahar, un servetel si il serveste. Observa pachetul de tigari si ii aduce si o scrumiera.
– Multumesc. Nu ai parte de astfel de tratament in general.
– Ia-o ca pe un defect profesional. Si renunta sa bei in momentele de suparare. Daca cunosti pe cineva care bea ca sa isi inece regretele, transmite-i ca regretele au invatat sa inoate.
– Stii, intotdeauna am fost curios, ce inseamna pentru un barman sa fie barman?
– Ce inseamna sa fii barman? Sa nu confundam meseriile si sa diferentiem inainte
de toate bartenderii de barmani. Barman poate sa fie oricine. Si tu, si eu, si cei doi ce stau la masa din colt. Sunt persoanele alea care au imbracat o camasa alba si o vesta cu spatele satinat, prezenti la evenimente majore sau minore, la petreceri si manifestatii, in cluburi si discoteci impartind votca cu suc de mere si whisky cu redbull. Sunt participanti in terase si au ales acest drum ca un loc de munca pe perioada verii si s-a transformat in doi ani de experienta pentru ca poti sa inseli naivii la berea la draft ca sa faci un ban de cheltuiala. Bartenderul este o specie aparte. Nu oricine este croit pentru meseria asta. Si din pacate sunt multe exemple care au reusit sa distorsionez imaginea meseriei. Un film celebru de rangul "Cocktail" este capabil sa influneteze masele. Imagineaza-ti impactul pe care l-a avut filmul asta asupra modului in care persoanele de rand privesc meseria de barman.
-Pai si atunci? La ce se rezuma? La postura si prestanta?
-E un amalgam de calitati, e un pic de clovn capabil de bufonerii, are nevoie de indemanare si nu ma refer aici ca poate sa puna trei shot-uri unul peste celalalt sa le flambeze ca sa iasa o bautura colorata servita cu umbrelute si cuburi intr-un pahar de martini. Cel care iti recomanda bauturi colorate doar pentru ca sunt colorate…nu face cinste meseriei. Pentru ca e capabil sa te ridice pe culmile extazului dar o sa regreti dimineata. Un bartender este educat, citit, prezentabil, sarmant si profesionist. E un enterteiner. Omul care vede o persoana care intra in local si stie sa ii recomande o bautura dupa expresia faciala sau dupa ce carte tine la subrat. Omul care e prezent in conversatie fara a fi inopinant. Omul care spune o poveste. Si asta nu inseamna ca nu-mi lovesc strengareste clientii peste mana cu scafa de gheata atunci cand intrec masura.
– Si? Cum de-ai ales lumea asta? Intr-un fel caracterizata de fete frumoase si baieti cu bani. Imi imaginez ca nu te plimbai intr-o zi pe strada si ai zis…de maine o sa fiu bartender.
– Sa spunem ca studiile superioare nu mi-au adus satisfactia pe care mi-o doream si cumulat cu faptul ca am o inclinatie catre rebeliune, manifest un puternic dezgust pentru autoritate atunci cand nu o consider intemeiata, m-a fortat sa aleg o meserie in care sa ma pot desfasura individual. Si cum in cadrul facultatiilor noastre isi desfasoara activitatea profesori care inca predau cu aratatorul de la harta ca metoda de impunere am gasit dificil resurse sa ma adaptez.
– Amuzant e ca ai ajuns intr-un fel distorsionat, sa te comporti ca cei pe care ii detesti. Asa cum ei se impuneau cu ajutorul aratatorului tu te impui cu ajutorul scafei pentru gheata, intr-un fel ciudat, elevul a devenit profesor…
– Nu suporta comparatie situatiile, pentru ca esti liber sa vii si sa pleci oricand din casa mea, actiunile mele fiind corelate direct cu felul tau de-a fi. In ce-ti povesteam mai devreme nu era loc de alegere, era o situatie impusa in fata careia erai obligat sa te conformezi. Vezi tu, atitudinea ta este o carte de vizita, hainele pe care le porti sunt o carte de vizita, muzica pe care o asculti te reprezinta; si nu imi pare rau daca am ajuns sa incadrez un individ intr-o anumita categorie raportandu-ma la superficialitati, dupa ce bea si ce citeste…poate sunt radical dar in lumea de astazi, in special in ceea in care traiesc este foarte eficient. Pentru ca asa cum incerc eu sa te impresionez cu o prima bautura, poate ca si tu ar trebuii sa ma impresionezi macar prin a imi raspunde la salut; nu incerc sa iti iau banii, nu incerc sa te jecmanesc, nu sunt aici ca sa profit de slabiciunile tale. Incerc sa fim macar cunostinte, dar prin atitudinea delasatoare a unora si prin aerul de superioritate si dispretul care se remarca in vocea lor atunci cand comanda, nu fac decat sa sporeasca sansele sa fie luati peste picior toata noaptea.
– Stiu ce vrei sa zici, e ca atunci cand cineva intra intr-un bar cu o suma de bani in portofel si are impresia ca e stapan. Sa zicem ca in viziunea mea un barman, pardon, bartender, se prezinta ca serviabil fara sa fie servitor.
– Si nu gresesti; Imagineaza-ti ca un barbat paseste peste pragul localului. Banii respectivului se afla cu tot cu el…la mine in casa. Nu esti client, nu ai cumparat nimic, nu iti permite nimeni sa achizitionezi daca nu te servesc eu. Asa ca poate sa stea linistit cu fundul lui pe portofel. Dar din pacate se intampla un lucru urat, unii ar spune necesar. Majoritatea care au o perspectiva nu incearca sa revitalizeze piata…ci incearca sa o secatuiasca. Se fac studii de piata peste cote de marketing, previziuni financiare, calcule si strategii dar in final se urmareste doar : "Cat a mai ramas din ciolan? Aaa!? Cam atat? Pai ne bagam!". Lacuste si scarabei. Si din cauza acestei mentalitati industria ospitaliera decade; nu mai e ceea ce a fost. Patronii se preteaza la un comportament gresit in esenta si forteaza bartenderii, adica si pe mine, sa recurga la artificii si fler ca sa serveasca clienti nestiutori cu spirtoase de calitate. "Vrei un single malt cu cappy de piersici? chiar te rog! servetelul este din partea casei". Decadenta.
Berile goale se aduna si lumea incepe sa plece. Isi sufleca maneca stanga si isi priveste ceasul. La ce bun? Oricum o sa uite. Inca o bautura isi impune prezenta si dialogul continua.
-Recomanda-mi ceva.
-Pai, personal imi plac bauturile simple. Doua ingrediente. Sunt atat de simpliste incat devine complicat sa le prepari. Realizand o alegorie pretentioasa pot spune ca se aseamana intr-un fel cu viata de zi cu zi. Cu zilele in care cele mai dificile decizii sunt cele mai simple…. o cuba libre sa fie.
-Interesant. Sunt tot felul de oameni dependenti care cutreiera localul asta, dar tu imi pari dependent…dependent de clienti.
-Unii oameni, pentru ca nu pot ramane inchise in ei insisi, manifesta o necesitate de exteriorizare care rasare din fondul cel mai adanc si mai intim al fiintei lor, o zona de proiectie si radiere. Unii dintre ei se folosesc de gesturi, mimica, zambete si lacrimi – si atunci avem actorii. Unii dintre ei se folosesc de sevalete, pensule si culori – si atunci avem pictorii. Unii dintre ei se folosesc de pagini albe, penite, cerneala si nopti nedormite – ai atunci avem scriitorii. Unii sunt ca niste pianisti asezati in fata unei claviaturi. Clapele incep si clapele se termina. Fiecare in parte cu rolul ei prestabilit. O succesiune a celei anterioare si un precursor al celor ce vor fi atinse. Nimeni nu le poate spune ca e altfel. Optezeci si opt de clape. Totul finit. Calculat. Asezare perfecta. Cel care detine controlul, cel infinit este pianistul. Si astfel muzica creata de el este infinita. Daca ii asterni in fata o claviatura fara margini totul se naruie. Fara margini definite pianistul nu poate sa cante oricat de talentat ar fi. Devine confuz si dezorientat. Intr-un fel, asa ma simt eu cand sunt in spatele barului si discut cu cei asemenea tie. Sunt stapan pe situatie pentru ca imi cunosc limitele, fara a imi inhiba spirtul libertin. Sunt un om al esentelor si le folosesc ca sa ma exteriorizez. Sunt un barbat al aromelor.
-Spune-mi te rog…Cand iti indeplinesti indatoririle zilnice, te asezi intr-un sezlong si iti aprinzi o tigara te gandesti ca si la patruzeci de ani o sa te invarti in aceleasi cercuri? In continuare prezent in lumea asta?
-Fara indoiala!
-E amuzant intr-un fel, nu intri niciodata intr-un local crezand ca tipul din spatele barului poate sa iti fie cel mai bun prieten pentru o seara. Multumesc pentru…tot.
-Nota, te rog.
Achita. Se ridica si pleaca. Trece de poarta de fier forjat, iese in strada si opreste un taxi. Sprijinit pe bancheta din spate gandeste ca oamenii zilelor noastre se inconjoara de accesorii si banalitati, frecventeaza aceleasi cercuri si plutesc aievea in cadre familiare. Ca isi pierd vederea in atata aparenta si isi ranesc ochii intr-un spatiu care se intinde trufas fara a oferi privitorilor un orizont. Spatiu caracterizat de lipsa de vise. Nu se vrea asa. Asa nu! Si vin seri ca acestea in care gustul amar e putin indulcit de prieteni de o noapte.
FOTO: Andrei Petrescu
