Copilul statea rezemat de geamul umed si aluneca incet… Gemetele marunte ale stropilor il chemau mai aproape. Ei erau langa foc si incercau sentimente pastrate prea mult intr-un borcan fara capac. Se bucurau de multe clipe pe care le vedeau derulandu-se in lumina joasa injectata prin fereastra ce privea un film aproape mut. Pe drumul aparat de doua faruri sparte, doua puncte luminate isi plimbau agale existenta indemnandu-l pe copil sa ridice privirea pe geam si sa lase adanci urme cu manutele sensibile pe ceata geamului.
Impacientat. Ai lui umpleau podeaua cu haine straine de ea, cu parfumul lor care se amesteca acum pentru prima data dupa solitare noptii in care si-au vorbit prin lemnul de la sertarele dulapului. Cele doua puncte erau de la doua biciclete tarate de doua fetite care ratacisera drumul si isi pierdusera speranta ca sunt pe drumul cel bun. Acum plangeau in miez de noapte pe drumul necunoscut… Isi lipi capul de geam si impinse cu toata puterea dorintei, sprijini si mainile si impinse cu puterea mintii de aceasta data. Astepta. Lungi privirea pana la ele si poate ca le-a trezit din starea aceea fiindca au intors capul spre geamul pe care bantuia o manuta subtire, un glas ingropat in propria lui fiinta, si totusi al carui zambet a patruns sticla. Vroia sa fie mai aproape de lumini si intindea manuta spre acolo.
Aerul rece ii flutura acum suvita sloboda si simti ca poate sa inainteze nestingherit catre aer. Peste cei doi acum cearsaful domnea, tinandu-le acoperite intimitatiile. Si ei se cufundau sub el cu dorinta nebuna de a-si sorbi unul altuia clipele care ardeau mocnit precum o lumanare puternica. Fetitele se apropiara de geam si intinsera mana spre baietel. Atunci el simti ca trebuie sa le fie aproape. A lasat aerul sa il tina si s-a aruncat…cu tot cu strigatul disperat al fetitelor inspaimantate teribil de risipirea fiintei…
