Un prieten perfect

 

„Martin Suter a creat un amestec perfect echilibrat de roman psihologic si roman politist”.  (Der Spiegel)

            „Suter isi demonstreaza inca o data magistral forta narativa: stilul sau este elegant, simtul dialogului- subtil- iar mana care contureaza personajele si creeaza suspans- sigura”. (Die Weltwoche)

            Un prieten perfect  scris de Martin Suter este un roman puternic care vorbeste despre criza de maturizare a unui tanar jurnalist. Mai mult decat atat este un psihothriller despre prietenia dintre doi barbati si despre cautarea adevarului de sine.

            Dupa cateva zile de coma profunda, Fabio Rossi se trezeste intr-o rezerva de spital. Tanarul jurnalist nu-si aminteste cand si cum a primit lovitura la cap, care l-a dus la urgenta, nu stie cine e tanara de la capataiul sau, desi ea spune ca ii este iubita si nu are habar ce i s-a intamplat in ultimele 50 de zile. Fabio banuieste insa ca evenimentele recente pot avea legatura cu ultima investigatie jurnalistica in care era implicat. Dar si aceasta ramane un mister, pentru ca laptopul ziaristului e curatat in totalitate de date. Fabio spera totusi sa lamureasca ciudata sa amnezie cu ajutorul apropiatilor: doar ca Norina, fosta sa iubita nu mai vrea sa-l vada, iar Lucas, cel mai bun prieten al sau il sfatuieste sa lase lucrurile asa cum sunt in momentul acesta. Fabio nu se lasa descurajat si porneste singur in cautarea adevarului despre sine si sa redescopere ultimele doua luni din  viata, perseverand cu toate ca cel care ii voise raul avusese grija sa distruga orice proba concreta. Motivul atacului este si mai tare scos in evidenta: marea lovitura de presa pe care tanarul jurnalist o pregatea in secret si cu mari sacrificii. Numai ca, imaginea sa din cele doua luni cu care ajunge sa se confrunte il socheaza puternic.

            Romanele lui Suter sunt traduse in peste 20 de limbi, iar filumul omonim Un ami parfait poarta semnatura regizorului francez Francis Girod, avandu-i in rolurile principale pe Antoine de Caunes, Carole Bouqant si Martina Gredeck. 

Written by