“Cartea Rosie”, scrisa de psihanalistul Carl Gustav Jung, a fost lansata ieri la Biblioteca Centrala Universitara. Tinuta secreta timp de 80 ani, Cartea Rosie prezinta intimitatea psihica a autorului, confruntarile interioare ale psihanalistului si ceea ce Jung a vorbit cu el insusi.
“Te simti iar zdrobit, in interior nevaloros? Sa-ti spun de ce. Vanitatea ta e fara limite. Motivatiile tale nu se leaga de obiecte, ci de propria-ti onoare. Tu lucrezi nu pentru omenire, ci pentru folosul tau. Nu tinzi spre desarvirsirea obiectului, ci spre recunoastere generala si spre pastrarea avantajului tau”. Asa isi cearta Jung sinele, dupa cum a citit directorul BCU, Mireille Radoi, din “Cartea Rosie”.
Oamenii trebuie sa citeasca aceasta carte pentru ca “este o experienta umana profunda prin care cineva a avut curajul sa coboare in strafundurile stiintei, sa ne-o aduca la suprafata, sa ne aduca bogatia pe care a descoperit-o acolo si sensurile respective”, sustine presedintele Asociatiei Romane de Psihologie Analitica (ARPA), Mihaela Minulescu (profesor universitar de psihologie si psihanaliza).
“Cartea Rosie” este un studiu de terapie, dar in acelasi timp este opera de arta datorita picturilor facute de Carl Jung prin care si-a dezvaluit interiorul sau psihologic. Totodata, cartea scoate la iveala experienta scriitorului valabila pentru scolile de psihologie si psihanaliza. “Aceasta carte este importanta pentru ca a transformat viziunea psihologica”, crede presedintele ARPA.
Mihaela Minulescu a mai spus ca familia psihanalistului elvetian a interzis publicarea confesiunilor lui timp de opt decenii. Decizia a fost luata tocmai pentru ca opera are continut foarte intim care ar fi putut fi inteles gresit, mai ales ca insusi Carl Jung a declarat ca era schizofrenic.
Cartea prezinta “viziunile, experientele lui Jung cam din perioada Primului Razboi Mondial, despre care nici el nu stia foarte bine de unde vin”, a spus reprezentantul Editurii Trei, la care e publicata lucrarea. “El spune ca unele exemple ale lui anticipau Primul Razboi Mondial, cu cateva luni inainte. Sunt dialoguri pe care el le are cu sufletul sau cu niste personaje imaginare, aproape ca-ti vine sa spui ca era schizofren, dar chiar Jung spunea ca era o fiinta la limita. Dar era o fiinta controlata, avea o viata normala, nu era cazul nici sa fie internat, dar era cumva la limita constiintei”, a completat redactorul de la Editura Trei.
Curiosii gasesc “Cartea Rosie” (404 pagini) la Editura Trei la 499 lei, insa opera poate fi cumparata mai ieftin cu 100 lei de pe Strada de C’arte, pana duminica, cand se incheie evenimentul cultural. Chiar si asa, cartea poate fi citita gratuit la sala de lectura de la BCU.