Din 1989 pana in zilele noastre, THERION – trupa transformata in proiect indraznet al singurului membru permanent, Christofer Johnsson- si-a cladit cu migala o identitate muzicala ce are inca multe de oferit. Iar influenta Celtic Frost a disparut intre timp aproape complet, intre Johnsson si Tom G. Warrior ramanand ca puncte comun doar originalitatea si caracterul avangardist. Desi, daca e sa mergem pana la capat, vom spune ca Therion a devenit o trupa mare abia cand si-a asumat pana la capat un anumit gen de „back to the roots”.
Inca de la al doilea album, „Beyond Sanctorum” (1992), Therion a lasat in urma death-metal-ul pur si dur al inceputurilor si a inceput sa inoveze. Riff-urilor dure si vocii agresive li s-au adaugat la inceput pasaje armonice sustinute de clape, pentru ca in cele din urma totul sa capete o dimensiune orchestrala. Talentul lui Christofer Johnsson consta in a se reinventa permanent. Iar primul pas al acestui drum a fost facut atunci cand, in 1995, revistele de specialitate au salutat cu laude dar si cu un pic de descumpanire aparitia albumului „Lepaca Kliffoth”. Era apogeul noului val de doom-death, in care instrumente „clasice” precum vioara si pianul aveau un rol mai important decat oricand in istoria metal-ului. De aceea multi au asimilat si noul Therion acestui gen, insa… ceva nu se potrivea. Muzica de pe „Lepaca Kliffoth” nu abuza de pasaje lente sau de melancolia exploatata de My Dying Bride, Anathema sau Tiamat, latura orchestrala era uneori chiar mai importanta decat riff-urile, iar aparitia unor voci de tip operatic putea fi privita ca o inovatie absoluta. Desigur, produsul nu este desavarsit. Abordarea partilor orchestrale e uneori naiva si repetitiva. Dar primul pas este facut, iar albumul trezeste interesul unei categorii noi de fani, care se va bucura de o evolutie clara in aceeasi directie odata cu „Theli”, discul despre care Johnsson spune ca a transformat Therion intr-o trupa mare.
De fapt, desi lucrurile aveau sa devina clare abia peste cativa ani, inca din acest moment Therion incepe sa se identifice exclusiv cu Christofer Johnsson. Chitarist mediu, corect fara a straluci, suedezul declara deschis ca partea compozitionala il intereseaza mai mult decat virtuozitatea instrumentala. Si din momentul in care muzica lui incepe sa fie recunoscuta in zona presei de specialitate, Johnsson nu se sfieste sa dea interviuri in care ii trateaza de sus pe mai toti contemporanii sai. Astfel, cu o suficienta ce aminteste de Joey DeMaio, sunt desfiintate sau ridiculizate trupe al caror parcurs a demonstrat ca sunt cel putin la fel de valoroase ca Therion. La fel ca „omologul” sau american, Johnsson incepe sa pozeze in avatarul rock al lui Wagner. Din fericire, toate acestea nu il impiedica sa progreseze. Iar muzica lui capata noi dimensiuni atunci cand isi permite sa foloseasca o orchestra adevarata in loc de sintetizator.
Elementele clasice folosite in muzica Therion ii dau acesteia un aer bombastic, o forta expresiva iesita din comun. Din punctul de vedere al constructiei, accentul este pus pe suprapuneri de octave si (mai rar) cvinte, ceea ce, din punct de vedere armonic, este mai degraba o influenta gregoriana decat legata de Wagner. Nimic din „melodia infinita” a acestuia nu apare in piesele Therion, legatura cu el fiind mai degraba de ordin spiritual. Pe de alta parte, subiectele versurilor incep sa aiba o amprenta din ce in ce mai puternica a ezoterismului intunecat si ambiguu folosit de ordinul magic din care face parte politeistul Johnsson. Pana la „Secret of the Runes” se dezvolta un stil ce trimite, cel putin din punctul de vedere al versurilor si al imagisticii, catre ideea de albume conceptuale. Tocmai cand intregul esafodaj este amenintat de o oarecare monotonie, lansarea in acelasi timp a albumelor „Lemuria” si „Sirius B” aduce in prim-plan o reimbinare a elementelor orchestrale cu o vana metal-rock ce trecuse in umbra. Intre timp formula live devine din ce in ce mai bogata si mai solida. Pe scena nu mai urca demult o trupa, ci un ansamblu caruia Johnsson ii este mai degraba dirijor si coordonator decat principal chitarist. Unor excelenti instrumentisti rock li se adauga mai multi cantareti de formatie clasica, ce dau intregului spectacol un plus de profesionalism si rafinament.
Mereu preocupat sa-si puna in evidenta dragostea pentru marii compozitori clasici, Christofer Johnsson organizeaza doua concerte sub titulatura „Therion Goes Classic”, in care trupa este acompaniata de o orchestra ce reda pasaje prelucrate in stil clasic din muzica Therion, dar si piese clasice cu o haina metal. In special aceasta a doua abordare are un rezultat cel putin discutabil. Chiar daca respectivele concerte sunt prezentate ca un triumf, ele par sa puna sub semnul intrebarii evolutia ascendenta a grupului. Dar toate indoielile dispar in momentul aparitiei „Gothic Kabbalah” – albumul este o capodopera, cel prin care Therion se inscrie definitiv in galeria marilor artisti rock ai vremurilor noastre. Iar plusul de imaginatie si pricepere componistica nu vine de la nelipsitele parti clasice, ci de la influenta asumata si excelent prelucrata a rock-ului progresiv – in special a celui din anii ’70. Concertele care urmeaza aparitiei din 2007 a albumului rup toate barierele in materie de realizare artistica. Fara a insista absurd pe o intalnire cu o muzica clasica insuficient interiorizata, Christofer Johnsson aduce pe scena cantareti de exceptie din ambele domenii abordate, creand un tot unitar conceptual din care nu lipsesc nici vagi incursiuni in death-metal, dar nici sclipitoarea haina progresiva imbracata mai nou de Therion. „Sitra Ahra” urmeaza aceeasi linie ca predecesorul, insa Johnsson nu pare sa se opreasca aici.
Turneul din 2012 – cu finalul apoteotic la Bucuresti – este anuntat ca fiind ultimul pentru o buna bucata de vreme. Therion se va dedica apoi unei sustinute activitati componistice, al carei rezultat este anuntat ca fiind „prima opera rock adevarata”, adica o imbinare intre riff-uri metal si o opera clasica/romantica, cu structura celei din urma, atat ca desfasurare cat si ca unitate conceptuala.
In 2012 Therion lanseaza albumul „Les Fleurs du Mal”, atat de deconcertant pentru casa de discuri, incat Johnsson se decide sa-l autofinanteze. Proiect indraznet prin prelucrarile unor piese franceze mai mult sau mai putin cunoscute, „Les Fleurs du Mal” nu poate fi cumparat decat online sau direct de la concerte. Trecand peste partea obscura a versurilor, concertele Therion au devenit in ultimii ani un adevarat eveniment cultural, o mostra de muzica in evolutie, la care headbangerii si criticii muzicali mai retinuti dar cel putin la fel de pretentiosi se intalnesc pentru un moment de arta moderna.
Evenimentul din Romania, inclus in turneul "Flowers Of Evil", se va desfasura in data de 19 octombrie 2012 la Arenele Romane din Bucuresti, intr-un cort special amenajat si incalzit prin instalatii de climatizare de mare putere. Evenimentul este organizat de Promusic Events si revista Maximum Rock (producator Nelu Brindusan), iar in deschidere sunt invitate formatiile Antalgia si Elyose.
