Bradul de Craciun este fara nicio indoiala unul dintre simbolurile principale ale Craciunului, fiind nelipsit in timpul sarbatorilor de iarna. Originea bradului de Craciun porneste dintr-o traditie pagana, de sorginte romana, in care in noaptea de 24 spre 25 decembrie, se alegea un trunchi de brad care era taiat si mai apoi ars pe vatra, simbolizand arderea trecutului dar si o interpretare a semnelor din anul care urma sa vina. Totodata, se spune ca acest bustean era simbolul fortei si al solidaritatii, iar scanteile care sareau din bustean reprezentau intoarcerea zilelor mai lungi. Cenusa care ramanea in urma arderii era stransa si mai apoi imprastiata pe camp pentru a avea o recolta bogata. Aceste simboluri au ramas si astazi, dar numai ca sub alte forme. Astfel, luminitele din bradul de astazi sunt de fapt scanteile de foc, beteala reprezinta parul zanelor bune, iar globurile sunt simbolul sperantei.
In Romania, obiceiul impodobirii bradului nu a fost cunoscut pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iar la inceputul secolului XX era intalnit doar in casele sasilor. Dupa Primul Razboi Mondial, datina s-a raspandit pe intreg teritoriul Roamniei, suparapunandu-se datinei arderii butucului de Craciun.
Istoria Bradului de Craciun in lume
Istoria spune ca acest obicei provine din lumea antica, de la egipteni, care in timpul solstitiului de iarna, isi ornau casa cu frunze de palmier. Obiceiul s-a raspandit ulterior, numai ca frunzele de palmier au fost inlocuite cu bradul.
Insa povestea bradului de Craciun incepe cu adevarat in secolul al VII-lea. Atunci un calugar din Devonshire, Anglia, a calatorit pana in Germania pentru a raspandi cuvantul Domnului, folosindu-se de forma triunghiulara a bradului pentru a simboliza Sfanta Treime.
In secolul al XII-lea, in Europa, bradul era atarnat de tavan cu varful in jos, pe toata perioada Craciunului. Bradul a fost pentru prima oara decorat in orasul Riga, in anul 1510.
In secolul al XVI-lea, bradul apare fiind asezat cu varful in sus si impodobit cu lumanari aprinse, figurine modelate in paine de marii brutari ai vremii, acadele si hartie colorata. Exista si marturia unui vizitator al orasului Strasbourg care descrie brazii ornati astfel. Tot atunci i se atribuie si incarcatura biblica, aceea ca bradul impodobit reprezinta simbolul pomului paradisului, al belsugului, al inocentei si al cunoasterii. Insusi Martin Luther a decorat bradul, la inceputul secolului al XVI-lea cu lumanari, pentru a le arata copiilor sclipirea stelelor de pe cer.
La mijlocul secolului al XVI-lea apar primele targuri specializate in vanzarea de cadouri pentru Craciun, folosite in impodobirea bradului, in Germania. Tot in Germania este inventata in anul 1610, beteala argintie, confectionata la acea vreme chiar din argint, fiind taiata cu ajutorul unor mecanisme specializate in folii foarte subtiri. Desi argintul era durabil, exista un incovenient, acela ca oxida foarte repede. Atunci mesterii au incercat sa schimbe materialul de fabricatie in plumb sau cositor, dar acestea erau mult prea grele. Astfel, argintul a ramas ca material de confectionare pentru beteala pana la mijlocul secolului XX.
Obiceiul impodobirii bradului de Craciun a patruns in Marea Britanie prin intermediul negustorilor germani care se stabilisera aici si care in fiecare an, in timpul perioadei de Craciun impodobeau brazi in casele lor. In Franta, patrunde la sfarsitul secolului al XIX-lea, in timpul razboiului franco-german, urmand ca apoi sa se raspandeasca in Tarile de Jos, in Spania, Italia, Elvetia, obiceiul ajungand pana in Rusia. In Rusia se obisnuia ca Ajunul Craciunului sa fie serbat in mijlocul unei paduri de brazi, in care se alegea cel mai frumos brad, urmand ca apoi acesta sa fie impodobit. Decoratia bradului consta in beteala confectionata din argint, lumanari aprinse si margelute, toate fiind realizate in acea perioada in Germania.
Un alt obicei al acelei perioade era ca fiecare membru al unei familii sau un invitat sa aiba cate un mic brad asezat in dreptul sau, pe masa, alaturi de care se aflau cadourile.
In anul 1846, Regina Victoria si Printul Albert apar in Illustrated London News impreuna cu copiii in jurul bradului de Craciun, facand ca obiceiul impodobirii bradului sa se raspandeasca si mai mult printre supusi, inclusiv ajungand pana pe coasta de Est a Americii. Desi in America, bradul de Craciun apare pentru prima data in anul 1747, in comunitatile germane din Pennsylvania, acesta ramane destul de izolat, pana in secolul al XIX-lea.
In anul 1892 becul electric este adaptat impodobirii bradului de Craciun, astfel facandu-si aparitia primele instalatii electrice pentru Craciun. Din anul 1930 apare obiceiul ca brazii de dimensiuni mari si frumos impodobiti sa fie amplasati in locuri publice.
Impodobirea bradului de Craciun in lume
La inceput, in Polonia bradul era impodobit cu stelute, ingerasi si pasari; in Suedia, brazii era ornati cu figurine ce reprezentau: animale, copii si ingerasi, toate confectionate din lemn; in Danemarca erau folosite la impodobit steaguri mici, fulgi de zapada confectionati din hartie si inimioare; in China toate ornamentele pentru brad erau confectionate din hartie; in Lituania erau folosite stelute, cuiburi de pasari, dar si figuri geometrice pentru impodobitul bradului; in fosta Cehoslovacie, brazii erau decorati la inceput, cu coji de oua cat mai colorate, iar in Ucraina, bradul era ornat cu panza de paianjen pentru a purta noroc in noul an.
Coronita de brad
Coronita de brad isi are originea intr-un obicei german, precrestin, celebrat in luna decembrie, care mai apoi s-a raspandit in lume, ajungand cu timpul un simbol al Craciunului. Aceasta este confectionata din ramuri de brad, dispuse sub forma de cerc si ornata cu patru lumanari. Se spune ca fiecare lumanare are o anumita semnificatie si anume: prima lumanare este inchinata profetilor, a doua orasului Bethleem, iar ultimele doua lumanari sunt inchinate pastorilor si ingerilor.
