Orice persoana, tanara sau batrana, este imposibil sa nu fi auzit despre celebra strada, Calea Victoriei, care strabate Bucurestiul, facand legatura intre Piata Natiunilor Unite si Piata Victoriei. Pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, se pot admira cladiri construite la sfarsitul secolului al XIX-lea, in prima parte a secolului XX, in perioada interbelica si in anii ’50 sau ’80, alternand cu cele construite de curand, fiind o adevarata imbinare de stiluri arhitecturale si o pagina din istoria Bucurestiului.
In perioada interbelica aici a luat nastere si comparatia Bucurestiului cu orasul Paris, purtand ulterior denumirea de Micul Paris, datorita cladirilor construite sub inspiratia franceza in stilurile renasterii franceze si neoclasic, dar si datorita atmosferii si vietii artistice care se desfasura in cele mai in voga cafenele ale vremii. Totodata aceasta era strada in care viata economica, politica, culturala, dar si mondena atingea cote maxime, transformand Calea Victoriei intr-una dintre cele mai stilate si elitiste strazi ale Europei interbelice.
Povestea unei strazi pe care s-a scris istoria…
La inceput Calea Victoria se numea Podul Mogosoaiei si a fost construita de Constantin Brancoveanu in anul 1692. Inainte de domnia lui Constantin Brancoveanu, strada pe care se afla astazi Calea Victoria, nu facea parte din Bucuresti si purta numele de Drumul Brasovului, avand functia de strada comerciala care facea legatura intre vechile trasee ale comerciantilor veniti din Tarile Orientale care partea de Vest a Europei. Drumul Brasovului, se pare ca cuprindea doar spatiul dintre Cercul Militar si Piata Victoriei, iar portiunea de astazi cuprinsa intre Piata Natiunilor Unite si Bulevardul Regina Elisabeta se numea atunci Ulita Mare. Brancoveanu uneste cele doua drumuri sub numele de Podul Mogosoaia, nume dat tuturor drumurilor pavate cu trunchiuri de stejar.
Constantin Brancoveanu a construit aceasta strada cu rolul de a face legatura intre mosia sa, Mogosoaia si Palatul Domnesc, si pornea din zona curtii domnesti aflata in apropierea vechiului traseu al Dambovitei, catre resedinta de vara aflata la Mogosoaia. Pentru a putea construi strada Brancoveanu a trebuit sa darame tot ce exista atunci pe acel loc, croind drum drept prin proprietatile varului sau Constantin Balaceanu, cazut in batalia pe care o castigase Voievodul la Zarnesti impotriva austriecilor, proprietati si locuri pe care si le insusise starnind conflictul cu Maria Doamna, soacra lui Balaceanu.
In cel mai scurt timp aici incep sa se construiasca biserici, hanuri, case boieresti, pravalii, magazine de lux si hoteluri, devenind drumul principal al capitalei.
In secolul al XVIII-lea strada era luminata cu ajutorul unor materiale imbibate in rasina sau pacura. In timpul domniei lui Grigore Ghica tot drumul este pavat cu piatra, iar in anul 1882, in fata Palatului regal apar primele instalatii electrice.
Actuala denumire de Calea Victoriei aprimit-o in anul 1878 in urma victoriilor soldatilor romani in Razboiul Ruso-Turc si declararea Independentei Romaniei.
In a doua jumatate a secolului al XIX-lea incep sa se construiasca cladiri moderne, in stilul celor frantuzesti, hoteluri renumite la acea vreme: Splendid, Imperial, Capsa sau High Life dar si palatele Palatul Regal, Stirbey sau Sturdza.
Anii ’30 reprezinta ultimul deceniu de glorie al acestei strazi, urmand ca in perioada comunista sa isi pastreze numele primit in 1878, devenind sursa de inspiratie pentru regimul comunist care dorea construirea unei noi strazi sub denumirea de Calea Victoriei Socialismului.
Cafenelele si atmosfera de altadata…
Secolul XX aduce cu sine o noua moda, aceea a cafenelelor, care erau frecventate atat de cei mai importanti oameni politici si de cultura ai vremii dar si de locuitorii capitalei.
Terasa Otetelisanu aflata pe locul in care se afla astazi Palatul Telefoanelor era cea mai frecventata terasa a vremii. Construita de Mihai Stere, localul cuprindea atat o cafenea, un restaurant dar si o berarie. Cafeneaua cu doua mese cu cate patru locuri si alte doua mese cu locuri mai multe, era locul de intalnire al poetilor si scriitorilor care au reamintit-o in scrierile lor, precum Ion Minulescu, Tudor Arghezi sau George Cosbuc sau Emil Garleanu care manca si scria in cafenea si trimitea bilete catre directorii de teatru sau ziare sau prietenilor mai instariti in vremurile mai stramtorate ale sale. Aflata in apropierea vechiului Teatru National, era un prilej bun pentru ca doamnele sa isi etaleze rochiile de seara iar domnii sa discute despre politica vremii.
Cafeneaua Kubler era amplasata langa Ateneul Roman, fiind locul preferat de intalnire pentru Mihail Sadoveanu, Camil Ressu. Se spune ca aici, Ion Luca Caragiale ar fi scris intr-o dupa-amiaza, in timp ce a baut doua halbe de bere schita „Caldura Mare”
Cafeneaua Fialkowski era frecventata de Macedonski, Dimitrie Anghel, Stefan Petrica sau Stefan Octavian Iosif, fiind una dintre cele mai importante cafenele din Bucuresti. In fiecare zi ii treceau pragul actori, profesori, diplomati sau juristi.
Casa Capsa sau cum a caracterizat-o Arghezi ca fiind „ singurul local intelectual de pe Calea Victoriei” era renumita pentru farmecul sau unic. La acea vreme era considerata chintesenta Caii Victoria, dar si locul unde se construiau carierele politice sau guvernele vremii. In fiecare zi era frecventata de cei mai in voga scriitori Livu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, Minulescu, iar dupa anul 1930 isi ia statutul de Cafeneaua scriitorilor si artistilor.
Cafeneaua Suchard aflata vis-a-vis de Palatul Telefoanelor, era preferata de adolescenti, mai ales dupa-amiaza. Cele mai apreciate bauturi erau sucurile de portocale tocmai stoarse servite in pahare sonda, care costau aproximativ 10 lei.
Un alt element specific acelei epoci era flasneta, care se auzea mai ales duminica sau in zilele de sarbatoare. Flasnetarii isi carau flasnetele fie agatate de gat si spate, fie cu ajutorul carucioarelor. Flasnetele erau foarte apreciate in special de copii, pe care ii atragea fie mecanismul cu maneta care declansa melodia, fie papagalul aducator de ravase norocoase.
In fiecare zi, pe Calea Victoriei o mare de oameni se plimbau pe aici, ocupand in totalitate trotoarele, lasand un spatiu foarte mic pentru vehiculele vremii, trasurile cu cai. Cel mai cautat loc de domnele acelor vremuri era „Rigler” care oferea posibilitatea de a bea o cafea sau un ceai la una dintre masutele de pe trotoar. Magazinul „Djaburov” era unul din preferatele doamnelor, care se opreau aici sa admire minunatele bijuterii, dar si sa se puna la curent cu tendintele modei. Domnii preferau magazinul „George” aflat in apropierea Hotelului Continental, care oferea cele mai noi modele de haine ale acelor vremuri.
Moda se facea pe Calea Victoriei
La inceputul perioadei interbelice doamnele preferau stilul feminin, pus in evidenta de modelele de fuste, obiect vestimentar foarte apreciat la acea vreme. Intre anii 1928 si 1932, lungimea fustelor se scurteaza, facandu-si aparitia un nou obiect vestimentar, ciorapii de matase purtati cu pantofi eleganti. Rochiile erau foarte cautate de doamne si domnisoare, confectionate din materiale precum matasea sau voalurile fine, cu talia joasa, purtate cu un amestec de coliere lungi si scurte si bratari late. Daca la inceput palariile erau cu boruri largi, pe parcursul timpului, ele au devenit din ce in ce mai mici si colorate, cu aplicatii de voalete.
Dupa anul 1934 apare moda blanurilor purtate chiar peste rochiile de matase sau pe taioarele elegante in stilul celor Coco Chanel. Parul era tuns scurt, iar cele mai in voga coafuri erau cele in stilul bobului de astazi, indiferent daca se purta drept, sau cu bucle fine in jurul fetei. Machiajul era unul dramatic, inspirat din filmele americane si frantuzesti, cu rujuri rosii si ochi trasati in linii de negru, care accentau privirea.
Moda la barbati se facea in functie de anotimp, niciun barbat respectabil nu putea sa apare cu acelasi costum si vara si iarna. Un obiect vestimentar purtat de barbatii de atunci era vesta, care dadea un aer de eleganta, purtata cu cravata cu guler detasabil si extrem de apretat, iar cravata se purta de obicei prinsa cu un ac de cravata, care in functie de materialul din care era acesta facut arata pozitia sociala a celui care il purta. Atunci, toti barbatii purtau palarie, fie ea cu boruri mari sau mici. La ocazii speciale, barbatii purtau palariile asa numite gambete, palarii din material tare si cu cu boruri mici.
Una dintre cele mai renumite case de moda se afla chiar pe Calea Victoriei si era numita Casa Weis, fiind frecventata de cei mai instariti oameni ai acelor vremuri. Majoritatea hainelor de atunci erau facute manual in ateliere de croitorie, cu multa migala si de cele mai multe ori unicat.
Povesti auzite pe Calea Victoriei
Una dintre multitudinea de povesti care circulau pe Calea Victoriei, este povestea Coanei Mita Biciclista. Aceasta femeie, pe numele sau Maria Mihaescu, nascuta in anul 1885, isi castiga acest renume in anul 1898, cand ziaristul George Ranetti, redactor-sef la revista „Furnica” se indragosteste de ea in timp ce a vazut-o intr-una din plimbarile sale pe bicicleta pe Calea Victoriei. Pentru ca aceasta nu raspunde avansurilor sale, acesta o porecleste Mita Biciclista.
Se spune ca aceasta era o femeie extrem de frumoasa cu parul blond, tuns scurt si ochii albastrii, iar frumusetea sa a atras atentia multor barabati cunoscuti din acele vremuri, Nicolae Grigorescu, Octavian Goga si chiar Regele Ferdinand I care ii daruieste casa de langa Piata Amzei, care ii poarta numele si astazi. Insa se pare ca aceasta i-a refuzat pe toti acesti barabati, ramanand fidela doctorului Nicolae Minovici, parintele societatii „Salvarea”.
Aceasta detinea la acea vreme o trasura, o masina coupe, servitori, masa o servea numai la Athenee Palace, iar parul blond si-l vopsea numai la cel mai in voga coafor de pe Calea Victoriei.
Mita Biciclista a fost prima femeie care s-a plimbat cu bicicleta pe Calea Vitoriei, imbracata in pantaloni, ceea ce era scandalos pentru o femeie in acele timpuri. Se spune ca bicicleta sa avea ghidonul din argint, iar casheta era din matase infasurata in voal alb.
Surse
Graziella Doicescu, 2008, Captivantul Bucuresti interbelic, Editura Planeta Bucuresti
Lelia Zamani, 2008, Oameni si locuri din vechiul Bucuresti, Editura Pleneta Bucuresti
Realitatea.net
Serse foto
mediafax.ro
fundatiacaleavictoriei.ro
europafm.ro
