Am plecat spre Busteni la o ora la care cei mai multi se intorc pe partea cealalta si viseaza frumos. Obiectivul meu? Sa imi termin romanul intr-o zona fara zgomot.
Trenul a ajuns la ora 9:30 in Busteni, iar eu abia asteptam sa respir aerul acela de munte. Pentru locuitorii orasului ora 9:30 nu era nicidecum matinala, din contra, straziile erau pline, barurile se deschideau, iar cei care ofereau cazare impanzeau gara in cautarea unui chirias.
Am plecat asadar la pas in cautarea unui loc de cazare. M-am ferit de casele de langa drum. Voiam sa am liniste, dar sa nu fie nici prea departe de centru. Am mers pe o strada numita „Valea Alba” si am vazut un indicator cu servicii de cazare. Am mers pe prima la dreapta si am vazut ce avea sa fie casa mea pentru urmatoarele 3 zile: „Pensiunea Casa Alba”. La intrare sunt doua zone delimitate, spatiul pentru fumatori si spatiul pentru nefumatori. Barul era aprovizionat cu tot felul de bauturi si pana si cele mai sofisticate gusturi puteau fi satisfacute. Imaginati-va asadar o suprafata mare cu 40 de locuri disponisbile pentru a servi masa, cu pereti albi pe care gasim tablouri interesante si multe, multe flori. Pensiunea avea si o curte incapatoare unde puteai oricand servi un Latte Machiato pe balansoar.
Eu am fost anuntata ca pot intra in camera undeva pe la 13:00. Camera mea? Ei bine, cand am intrat am avut impresia ca ma aflu in garsoniera mea din Bucuresti, numai ca peisajul era de 100 de ori mai frumos, iar camera era cu mult mai mare si mai avea si un covor pufos. Patul era incapator si mobila moderna. Mi-a placut pur si simplu!
Dar asta nu e tot… Mancarea facuta era delicioasa. Au unul dintre cei mai buni bucatari. Mancarea lor nu numai ca vine repede, dar are un gust atat de bun incat esti tentat sa iti petreci acolo intreaga zi. Stand si mancand. Am stat de vorba cu bucatarul si am aflat ca in bucatarie trebuie sa pui putina dragoste in tot ceea ce prepari…Am servit tot felul de preparate: vinete caramelizate cu orez de soia, rulou din muschi de vita si curcan (carnea era suculenta, dar in acelasi timp facuta), muschiul de vita gratinat (in combinatie cu un vin alb era minunat), cartofii erau facuti in casa, salatele erau suficiente de mari, portiile perfecte, bautura completa mancarea, iar desertul…Ei bine desertul era bucuria suprema.
Cumva nu au mai contat nici drumetiile pe munte, nici slujebele frumoase de la manastire, nici zilele de karaoke din baruruile locale. Abia asteptamm sa ajung la masa mea, sa imi comand un gin tonic facut cu Sprite si o portie de vinete caramelizate. Sa ma bucur de priveliste in timp ce savurez o tigara, sa mai scriu cateva pagini de roman si, apoi, sa imi delectez simturile cu savoarea mancarii. Si sa o iau de la capat, iar si iar… Si sa nu ma satur niciodata.
De aceea va recomand calduros un sejur acolo.
