Ii stim din desene, ne-am visat in postura lor – atat in somn, cat si in reprizele de reverie cu jucariile in maini – si mai stim ca merg spectaculos cu putin AC/DC si multa imaginatie.
Ce pusti nu si-a trait visul “inchegat” dintr-un creion, multe culori si o foaie de hartie? Ca era mai stramb, mai disproportionat sau mai oaches pictat sunt detalii marginale, era un robot!
Scriu randurile astea cu AC/DC in urechi, si ce bine se simte! E un simtamant strict americanesc, mult “muscle”, mult metal, multi decibeli si nelipsita aroganta.
Toate astea se imbina splendid in Tony Stark – miliardarul american si mogul al industriei armamentului – rol asumat de un Robert Downey Jr. de zile mari.
Dand dovada inca din copilarie de sclipiri ingineresti, cu un tata – pilon pentru industria americana de armament si implicite capacitati financiare, Tony ia contact rapid cu postura americanului de succes: trecut prin cele mai bune universitati, cu o minte ca un spectacol organic, juniorul Stark devine rapid noua emblema a Statelor Unite, un adevarat patriot si barbat versat pentru doamne si mai ales pentru presa.
Dupa o incursiune in Afghanistan pentru o demonstratie de inginerie militara, Stark ajunge in mainile rebelilor, in urma unui schimb de forcuri in care se trezeste cu o noua inima – luminoasa, tehnologizata, metalica, straina.
Evenimentul lasa urme adanci in constiinta protagonistului, pana atunci necunoscand decat cinismul simtului de afaceri. Astfel incat, Stark porneste pe un drum spiritual “crapat” de conflicte de constiinta, dupa ce adminte ceea ce a ignorat intentionat pana atunci: industria de armament este profitabila doar atunci cand are piata de desfacere.
In oglinda, insa direct raportat la aceasta problematica morala, Stark avanseaza pe un teren cu totul nou: robotica. Gratie circumvolutiunilor sale, unui laborator cu “personalitate” in subsolul vilei si asistentei lui – Pepper Potts (Gwyneth Paltrow) – Stark dezvolta un costum futurist si impunator prin ideea in sine, un nou strat parte integranta a epidermei, un fasie strasnica de otel ranforsat cu titaniu sau invers – o marturie a evolutiei, vopsita in rosu si auriu. Un Hot-Rod de esenta clasica, intr-o prezentare arogant de curajoasa.
As fi zis ca scena finala este atat de dezamagitoare daca nu ar fi fost “boundless” si meticuloasa, in ciuda faptului ca cel care a devenit Iron Man se dueleaza cu cine altcineva decat cu un alt robot. Insa povestea premergatoare punctului culminant isi merita pe deplin cele doua nominalizari la Oscar – pentru coloana sonora si efecte speciale – cele 12 premii castigate si celelalte 42 de nominalizari.
Plecat de la o premiera mondiala in Sydney, Australia (14 aprilie, 2008), “Omul de otel” a ajuns pe marile ecrane datorita regizorului Jon Favreau, unei echipe tehnice si unor actori “de otel” si, bineinteles, datorita unui buget de aproximativ 140 de milioane USD; in 5 luni, in Statele Unite, filmul a atins incasari de aproape 320 de milioane de dolari. La nivel global, incasarile se situeaza in jurul cifrei de 600 de milioane $, iar weekend-ul premierei a atras peste 102 milioane.
Dupa ce ne-au“shoot to thrill”, cei responsabili au avut grija sa fim si “Back in Black” pentru “Iron Man 2”, in 2010. Iar eu voi avea grija sa scriu si despre aceasta realizare.
