Weekend. Duminica. Noapte. Ora doua. Pe biroul din dormitor o scrumiera plina cu mucuri de tigara si un pahar pe jumatate plin, langa o sticla pe jumatate goala. Un pachet de Lucky Strike rosu necartonat. Tigari tari pentru o noapte alba. Pentru ganduri taioase si amintiri dureroase. Apasa lenes butonul laptop-ului si o lumina slaba umple camera. Doua click-uri de mouse si deschide browser-ul. Pagini de amuzament. Pagini de socializare. O noapte aproape normala. Mail. Inbox. Trei mesaje necitite. O invitatie la un eveniment urmata de o oferta de reduceri. Ignora plictisit primele doua mesaje si-l deschide pe-al treilea. Mesaj fara subiect. Mesaj de la ea… Un suspin urmat de o senzatie stranie ca un carlig ce te trage din spatele buricului. Cu capul inainte. O incursiune in sine. In amintirile lui. O calatorie periculoasa. Un spectacol pe cinste, cu jocuri de lumini pe fundal si in priviri.
Cand era copil cel mai nebunesc vis al lui era sa devina mic, atat de mic incat sa poata intra pe urechile oamenilor, sa le vada si sa le auda gandurile. Daca ar fi cineva capabil sa faca asta ar ramane incremenit. Daca cineva i-ar patrunde in memorie ar ramane fascinat. Un peisaj impresionant. Peretii murdariti de cerneala electronica si iluzii. Strazile din capul lui murdare de praf si pline de gunoaie. Strazile sunt lungi si slab luminate, pline de gropi, pline de focuri in colturile trotuarelor gata sa arda pe oricine, pline de blocuri gata sa cada, pline de de geamuri cu perdele ponosite in spatele carora sunt ochi pregatiti sa surprinda orice slabiciune, strazi pline de duhuri. Si nu e apa suficienta pe pamant sa spele intunericul si mizeria asta.
Nu blameaza pe nimeni pentru situatia actuala. Ar fi naiv din partea lui daca ar face-o. Stie foarte bine cine e. Nu stie de ce e… si nici nu se oboseste sa se intrebe. Stie de ce e, cum e si ca toate cele petrecute de-a lungul vietii, in copilarie si adolescenta, l-au transformat in ceea ce e azi. E un produs a celor petrecute in trecut. E un produs al societatii in care traieste. E un produs a celor care il incojoara. A triumfurilor si ale esecurilor. Isi evalueaza setul de atributii si defecte prin prisma cunoscutilor chiar daca prefera sa isi petreaca timpul retras. Incapabil sa diferentieze sinele de ego. Egoist, dar se vinde altruist. Pentru ca e un gand reconfortant, suficient de puternic ca sa astearna capul linistit pe perna.
Isi scutura capul si deschide mesajul. Inima ii zvacneste puternic in timp ce parcurge randurile cu repeziciune. O data. De doua ori. Ochii ii absorb litera dupa litera oferind creierului informatii pe care sa le mestece ulterior. Inainte sa adoarma imaginatia ii zburda zglobiu construind lumi neinchipuite. Scenarii nebanuite. Zambeste. Amar. Dar e bucuros ca temerile i-au fost spulberate. Gandeste ca el. Ar vrea sa o sune. Ar vrea sa converseze. Dar stie ca acest lucru este imposibil. Ar discuta de pe pozitii inegale. Ea mai sus si el mai jos. Ea acolo sus pe piedestalul ei de marmura, sacralizata in forul lui intim, madonnizata, fiecare defect care il deranja in trecut transformat intr-o virtute sau o amintire placuta, fiecare lacrima provocata, metamorfozata in zambet si el aici gol. De dorinte si vise. Si-a incercat… Dar are ochiul antrenat sa observe cu usurinta prefacatoriile si inselaciunile minore de inceput de relatie. In care interlocutorii isi doresc sa para ceea ce nu sunt. In care isi flexeaza muschii si folosesc cuvinte mari ca sa ascunda faptul ca sunt de fapt persoane mici, neinteresante si captive intr-un univers limitat pe care refuza sa il paraseasca. Si e trist. Ca se surprinde,uneori, purtandu-se intr-o maniera nespecifica lui, pentru ca a inteles ca la asta se preteaza conjugalitatea. Si ce imaginatie bogata are… ar putea sa fie in ochii unora un pianist care a renuntat la cariera din cauza unei drame sentimenale, ar putea fi alpinist, ar putea fi motociclist, ar putea sa fie un fost detinut care s-a tatuat in penitenciar, ar putea sa fie un artist urban care nu-si poate dezvaluii identitatea din cauza unor masuri de securitate personala. Ar putea sa fie oricine folosind cuvintele si gesturile potrivite la momentele potrivite si profitand de interesul partial al oamenilor care se perinda prin viata lui. Dar e obosit. A uitat cine e. A uitat cine vroia sa fie. Si isi petrece weekend-urile asteptand acel ceva care sa il deraieze de pe acest traseu bolnavicios. Traiectorie de muribunzi. Inca o tigara. Inca un pahar.
Se ridica de pe scaun si isi lipeste fruntea de fereastra rece. Rememoreaza discutii si argumente castigate cu el insusi in drumurile spre metrou. Inutile. Retraieste clipele scufundate in alcool, dopate cu medicamente tari sau atingeri feminine in nopti tarzii. Reface promisiuni cu sine si isi promite ca de asta data imbarbatarile nu o sa se naruie la primul semnal. Ca nu sunt de-ajuns cateva cuvinte pentru ca increderea in fortele lui sa cedeze ca un castel de carti de joc. Privirea matura strada din fata blocului fara sa vada nimic. Ceata. Nu stie daca e ceata afara sau are privirea neclara. Momente in care nu poate diferentia actualul, de ce se petrece in sine. Se intreaba. Fara sa stie ca uneori intrebarile sunt mai greu de pus decat sa il gasesti pe cel ce detine raspunsurile. Indignare. Neputinta. Defulare. Pumni in pereti. Inca un pahar. Inca o tigara.
Se arunca in pat in hainele de strada si priveste la ceasul de pe noptiera. Statuse ceva… Inca un rasarit in pahar. Adoarme cu gandul ca maine va fi mai bine. Isi va tatua zambetul pe fata si se va lasa absorbit de cotidian. De sus pana jos si pe toate partile. Influente exterioare.
Da-i timpului timp si ce va fi… va fi!
