Cartea lui Dan Simmons “Drood’ este o dovada vie a adancirii, amplificarii misterului sub raportul fragil creator/creatie. Aparuta in 2009, aceasta fictiune speculativa impletita cu taumaturgicul impanzit in partile moi ale operei creaza o atmosfera de irealitate tangibila. Publicul cititor asista neputincios la o schimbare de destin. Destinul lui Dickens fagociteaza integral idea care starneste tremur pe buzele tuturor, ”Va veni oare timpul cand destinul meu isi va gasi un alt creator si altii ca mine vor fi acolo spectatori pasivi aratand cu degetul atat de usor ce a fost bine ce a fost rau?”
Romanul se desfasoara in jurul ultimilor ani de viata ai lui Charles Dickens. Acesta supravietuieste uimitor dintr-un accident feroviar facand astfel cunoastinta cu un personaj straniu si cadaveric ce-i starneste mirare ci curiozitate. Cum la inceput a fost mirarea probabil dupa, curiozitatea a jucat un rol principal, astfel Dickens afla spre sfarsit ce parte a mortii sale reprezenta personajul din tren. Acesta este punctul nevralgic de “meltdown” in care magicul si realul se ingemaneaza, actiunea si imaginatia personajelor la un moment dat se confunda. Nu ne ramane decat sa scrutam biografia de final al unui Charles Dickens diferit care porneste in vanatoarea de nebuloase (spre exemplu Drood), ancorandu-se in atmosfera incetosata si grea a Londrei secolului XIX.
Dupa finalul romanului, dupa vanatoare de nebuloase si ploaia de mistere amplificate ramanem cu o senzatie rasturnata comparativ cu opera… Spectatori galagiosi si grabiti ce vor sa ne convinga ca acel tremur al buzelor face parte si el din irealitate.
Dar, tremurul nu tine loc de aplauze!!!
